Baruch (Bento, Benedictus) Spinoza (1632 - 1677) a fost un filosof olandez de origine iudeo-portugheză. Spinoza este recunoscut ca unul dintre marii raționaliști ai filosofiei secolului al XVII‑lea, mai ales datorită lucrării sale Etica, în care se opune dualismului minte–corp al lui Descartes. Pentru Spinoza, lucrurile individuale sunt pur și simplu grupuri de calități într-o regiune a spațiului. Așa cum o înroșire este doar o împletire de proprietăți pe o porțiune a feței, persoana este o împletire de proprietăți „pe o porțiune” a substanței. Deci suntem temporari, pentru că suntem doar moduri ale singurei substanțe. Potrivit lui Descartes, termenul „substanță” se folosește atât pentru Dumnezeu, cât și pentru substanțele create. Spinoza, însă, neagă că substanța divină și cea creată sunt substanțe diferite. De pildă, mințile finite nu sunt substanțe în sine, ci moduri ale substanței gânditoare. Spinoza este de acord cu Descartes că Dumnezeu este cauza tuturor lucrurilor. Totuși, Dumnezeul lui Spinoza nu are voință sau personalitate. Spinoza nu vede pe Dumnezeu ca pe o cauză care, printr-un act mental, creează universul „din afară” printr-un act de voință, ci ca pe o cauză din care universul se desfășoară din necesitatea sa proprie. Pentru el, implicația logică necesară este aceeași cu legătura cauzală. Prin urmare, toate lucrurile urmează din necesitatea logică și cauzală a naturii eterne și infinite a lui Dumnezeu.
