Søren Kierkegaard (1813 – 1855) a fost un filosof danez, teolog, critic literar și poet, ale cărui lucrări au avut un impact considerabil asupra filosofiei, teologiei, literaturii și psihologiei secolului XX. Kierkegaard este cunoscut și ca primul filosof existențialist, propunând că fiecare individ (nu religia sau societatea) este singurul responsabil pentru a da sens vieții. Despre credință: Kierkegaard sublinia că a avea credință în același timp înseamnă a avea și îndoieli. Cu alte cuvinte, pentru a avea cu adevărat credință în Dumnezeu trebuie să recunoști că convingerile despre Dumnezeu pot fi îndoielnice. O persoană care crede în Dumnezeu fără nicio îndoială nu este cu adevărat religioasă, ci credulă, pentru că credința nu ar avea o substanță reală fără un angajament personal de a-și justifica convingerile. În această privință, Kierkegaard pune accent pe importanța sinelui, bazat pe reflecție asupra propriei persoane. Despre anxietate (angst): Kierkegaard a fost primul care a folosit termenul „angst” pentru a descrie un sentiment intens de neliniște și de teamă neconcentrată. În daneză înseamnă „anxietate”, iar acest concept a reapărut mai târziu în lucrările existențialiștilor Heidegger, Nietzsche și Sartre. În special, anxietatea are o semnificație legată de libertatea de a alege, care este cu două fețe. Pe de o parte, anxietatea este o presupunere pentru păcat. Kierkegaard dă exemplul anxietății care apare din alegerea lui Adam, care trebuia să decidă dacă mănâncă sau nu fructul oprit. El a fost liber să aleagă, dar a mâncat fructul și a comis un păcat. Pe de altă parte, anxietatea ne informează despre alegerile noastre și responsabilitatea personală. Astfel, o experiență a anxietății ne aduce la conștiința reflectivă asupra identității și potențialului nostru.
