Aristotel a fost profesorul unui băiat de treisprezece ani, Alexandru, care în cele din urmă a devenit Alexandru cel Mare, rege al regatului grec antic Macedoniei.
Despre fericire:
Pentru Aristotel, viața etică este o viață rațională. Ea ar trebui să fie centrată în jurul unui scop final, care este fericirea (eudaimonia). Eudaimonia nu este rezultatul unui efort pe toată viața. Nu e ceva la care aștepți, ca pensionarea, ca să faci ce vrei. Este întreaga viață de adult, plăcută și stabilă. Aristotel sugerează că putem explica eudaimonia prin a considera funcția omului. Bunul lucrurilor ține de funcția lor. De exemplu, bunul unui flautist este să cânte bine. Prin urmare, a face ceva bine înseamnă a acționa în conformitate cu virtuțea sau excelența. În acest caz, bunul omului poate fi privit ca bunul sufletului, nu ca al corpului, precum sănătatea sau frumusețea. Bunul omului nu este nici un bun extern, precum banii, puterea sau statutul. Totuși, fericirea are nevoie și de bunuri externe, deoarece nu putem face fapte bune fără resurse. Pe scurt, putem spune că fericirea apare când cineva face ceva bine, trăind virtuos.
Despre virtutea caracterului:
O virtute este o putere, capacitatea de a excela într-un lucru. Virtutea se dobândește prin obișnuință, ca o îndemânare meșteșugărească. Este vorba despre o stare în care facem lucrurile corect. Virtuțile caracterului privesc acțiunile și emoțiile, unde excesul și lipsa sunt greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să antrenăm emoțiile ca să răspundă la momentul potrivit, în fața persoanelor potrivite, în modul potrivit și la lucrurile potrivite. Aici, virtuțile caracterului țintesc mijlocul. De exemplu, a fi lipsit de frică sau a fi prea fricos sunt ambele rele, în timp ce starea intermediară este cea potrivită.
Cauza:
Potrivit lui Aristotel există 4 tipuri de cauze:
1) Causa materială — materia din care este făcut ceva, de exemplu bronzul unei statui.
2) Causa formală — forma, condiția a ceea ce este ceva; de exemplu forma statuii din bronz.
3) Causa eficientă — sursa principală a schimbării. De exemplu, cauza eficientă a transformării bronzului în statuie este artizanul.
4) Causa finală — scopul pentru care se face ceva. În acest caz, cauza finală a statuii de bronz este plăcerea estetică.
Cauza finală și folosirea ei în natură:
A explica ceva reducându-l la sens este o formă de filozofie presocratică. Aristotel respinge această metodă, pentru că viața nu poate fi explicată doar prin lucruri materiale. El încearcă să combine utilitatea și sensul. De exemplu, dacă scopul final al unui zid este protecția (forma), atunci avem nevoie de pietre și grinzi de lemn (materia). Zidul nu există din cauza pietrelor sau a grinzilor, ci pentru a oferi protecție și siguranță. Același lucru se aplică și în alte cazuri.
